duminică, 30 mai 2010

BP & Co.

Se pare că "micul incident" cu care la ora actuală este nevoit să se confrunte concernul BP tinde să se generalizeze şi să ducă la dezvăluirea unor adevăruri nelpăcute pentru marile concerne petroliere!? Lipsa totală a unor planuri de masuri pentru asigurarea siguranţei, lipsa măsurilor eficiente de intervenţie în caz de nevoie, lipsa oricăror preocupări în acest sens.

Se pare că era câştigurilor fără limită, a fost era nasurilor pe sus şi a închipuiţilor cărora nu li se ajungea cu prăjina la nas şi care acuma primesc nota de plată, de le convine de nu, se cam termina!? Sunt acele intreprinderi foarte lucrative care au făcut" totul şi chiar mai mult" pentru a maxima câştigurile.
S-ar putea ca nota de plată, că de cea ce se numeşte "image" nu mai vorbesc, actualmente la BP să devină un multiplu al sporurilor de câştig avute în ultimii ani pe seama eliminării preocupărilor pentru siguranţa instalaţiilor de exploatare a zăcămintelor petroliere.

Că dacă stăm strâmb şi judecăm drept unica concluzie logică este acea că în cadrul concernului BP nu a existat deja de mult timp nici un fel de preocupare serioasă/adevărată pentru elaborarea şi întreţinerea unor măsuri fezabile şi eficiente de asigurare a siguranţei lucrului cu şi la instalaţiile de exploatare a zăcămintelor petroliere. Tot ce s-a făcut până acuma de către BP la locul celui mai recent accident este doar acţionism de moment, rodul disperării şi rezultatul incompetenţei celor investiţi cu exercitarea unor funcţii pentru care nici pe departe nu deţin cunoştinţele şi experienţa necesară dar au fost "rentabili"!?

Cu gândul la BP şi cei 1500 m de la platformă la fundul mării mă gândesc dacă nu ar fi existat posibilitatea tronsonării conductei ce le lega pe acestea apelându-se la dispozitive care în caz de avarie a unui tronson să îl izoleze oprind scurgerea necontrolată de petrol în mare. De ce a fost posibil ca o explozie/avarie de la suprafaţă să se propage, ca efecte, fără nici un fel de "probleme" până la capătul conductei, 1500m?? A fost această conductă doar ca un pai de la platforma de suprafaţă, înfipt într-un aşa numit "ventil de siguranţă" cu banal rol de alibi pe fundul mării, ventil al cărui rol, mod de funcţionare şi activare era necunoscut până şi operatorilor platformei de lucru după cum s-a putut vedea în documentaţia filmată publicată?
Mai are oare BP o justificare logică acceptabilă pentru existenţa sa în continuare ca până acuma?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu