A ajuta, a face bine

Cu ceva timp în urmă am fost, sau doar m-am simţit eu, "provocat" să exprim câteva gânduri în legătură cu noţiunile ce fac titlul acestor rânduri, a face bine, a ajuta. Ce se ascunde în spatele acestor noţiuni? Cum sunt acestea de înţeles? Cum se transpun acestea în practică? Care este valoarea unor asemenea acţiuni?
În legătură cu toate aceste întrebări (în afară de ultima) în legătură cu noţiunile din titlu îmi vine în minte în primă instanţă un singur cuvânt "spontan" urmat poate foarte îndeaproape de "dezinteresat".
Da, în spatele unor acţiuni ca a ajuta şi a face bine trebuie, are voie să se ascundă numai multă spontaneitate şi lipsă de interes personal, NIMICA altceva. Tot ce cineva face atunci când ajută pe cineva sau îi face un bine trebuie să aibe la origine o pornire spontană, un imbold intern cu intensitatea unei necesităţi acute fără nici un gând ascuns. Dacă NU ar fi aşa şi acţiunea ar fi să fie rezultatul unui proces de gândire, pe ce acesta ar fi mai de lungă durată şi mai amplu este foarte probabil ca gradul de spontaneitate sa scadă enorm şi prin aceasta întreaga acţiune să fie în tot mai mare măsură pătrunsă de calcul, calcul de rentabilitate fapt ce ar duce instantaneu la dispariţia caracterului de ajutor al acţiunii, aceasta ar deveni o acţiune pur comercială axată pe interes.
Personal trăiesc cu convingerea că dacă ajut pe cineva sau îi fac un bine trebuie ca persoana respectivă, cea vizată de acţiunea mea, ori să vrea acest lucru ori măcar să fie de acord cu el deoarece de nu ar fi să fie aşa s-ar putea ca totul să degenereze pâna la ceva de gen "viol"!?
Dacă ajut să o fac de aşa manieră încât cel vizat şi mai ales cei din jurul acestuia să nici nu bage de seama ce are loc, să o fac extrem de discret şi aşa cum am spus dintr-o pornire absolut spontană şi spre satisfacţia mea strict personală şi foare anonimă şi în nici într-un caz NU am voie să mă aştept la ceva de gen recunoştiinţă mai ales publică, nici în cele mai restrânse cercuri. De aşi face-o m-aş simţi eu penibil, josnic şi parşiv, murdar. Un asemenea comportament ar arăta doar existenţa unei puternice dorinţe de afirmare personală pe spinarea altora, pe cât posibil a unora cel puţin momentan mai slabi. La fel consider a fi extrem de urâte tendinţe chiar mascate de a spune eu fac bine, ajut, dar nu mi se arată nici pic de recunoştiinţă!? Cât de mic trebuie să fie cineva pentru a afişa chiar şi indirect o asemenea atitudine?
Există, din păcate mult prea mulţi care se mint pe ei înşişi făcând toate acestea la un mod, zic ei, extrem de discret, mascat şi indirect şi prin chiar străduinţele lor exagerate şi stângace în acest sens fac ca acţiunile lor să devină şi mai penibile, cu adevărat penibile. Îmi este doar milă de aceştia!
Dacă cumva cineva se recunoaşte în această din urmă descriere îl rog să nu reacţioneze în nici un fel că de ar face-o s-ar da numai de gol!