duminică, 8 august 2010

Păreri

Am avut recent ocazia de a citi un articol despre "mari eşecuri" ale tehnicii actuale, digitale. Între acestea a fost plasată banda magnetică cu diversele ei forme de aplicare în variate domenii!? După citirea acelui articol mă întreb ce ştiu autorii sau autorul despre banda magnetică ca suport de stocare a diverse tipuri de date. La fel cum "foarte informatul" autor vorbeşte despre banda magnetică am putea să luăm în derâdere pe cei care au dezvoltat calea ferată care apare ca un mijloc de transport anacronic în epoca avioanelor şi a rachetelor, la fel pe cei care au dezvoltat "ridicola" maşină cu aburi, tubul electronic (lampa radio). . . La data apariţiei şi lansării pe piaţă a benzii magnetice ce alt mijloc de stocare asemănător şi comparabil sau mai performant a existat? A existat CD-ul, DVD-ul şi alte asemenea medii de stocare date? A fost mare şi de lungă durată succesul CD-ului? Cât va dura "succesul" DVD-urilor sau sunt toate astea deja pe cale de a fi înlocuite (Blue ray??) la mult mai puţin timp de la apariţia lor decât a păţit-o mult criticata în articol bandă magnetică? Îmi pare mie sau tehnica de imprimare pe bandă în cazul aparaturii mobile de gen cameră video este mult mai bună/sigură şi robustă decât cea de inscripţionare în cazul discurilor care sunt mult mai sensibile la şocuri decât banda? Cred că banda magnetică ca element de bază utilizată în diverse forme şi scopuri este încă departe de a fi murit!?

Ce uşor este ca din postura de ignorant semidoct să iei în derâdere lucruri despre care în cel mai fericit caz ştii foarte puţin sau eşti suficient de . . . ca să te laşi plătit să faci asta.
Oare nu a avut, de când lumea, cam totul la început un mai mult sau mai mare şi răsunător succes pentru ca apoi să devină "normalitate banală" pentru ca mai la urmă să dispară în anonimat? Este banda magnetică care ne-a fiurnizat, printre altele, cam tuturor multe clipe plăcute în viaţă, la cam toate vârstele, unica căreia îi merge aşa? Asta merită ea? NU este oare o asemena ţinută doar o mostră de laşitate ignorantă şi poate chiar puţin tendenţioasă?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu