Aroganţa ignoranţei ştiinţifice

Titlul, sunt de acord, sună cam ciudat, poate chiar şocant şi plin de contradicţii dar pe undeva tind să cred că unii dintre cei care vor citi rândurile ce urmează îmi vor da dreptate, nu toţi, dar aşa este doar normal, ca părerile să difere. Ce vreau să spun este că aşa cum văd eu lucrurile ar fi corect să recunoaştem şi să ţinem mereu în faţa ochilor noştrii faptul că pe măsură ce aflăm mai multe de fapt mereu aflăm doar unul şi acelaşi lucru, că mai avem extrem de multe de aflat, de învăţat şi că cea ce ştim reprezintă doar o mică fărâmă a cea ce a mai rămas de aflat, de învăţat. Este motivul pentru care acuz savanţii tuturor timpurilor de a fi făcut înainte de toate paradă de ce am numit în titlu, "aroganţa ignoranţei ştiinţifice"!? Atributul de ştiinţific, de savanţi li s-a conferit de către marea masa care ştie mult mai puţin decât "savanţii" indiferent la ce vreme a dezvoltării sociteăţii umane ne referim, masă de care "savanţii" s-au detaşat prin bagajul lor suplimentar dar nu neapărat totdeauna şi în toate priviinţele corect de cunoştinţe de care în mod incontestabil totdeauna au dispus. Atributul de aroganţă le este specific ca urmare a conştientizării statutului de "vârfuri" ce au şi a afişării mai mult sau mai puţin vizibile şi uneori conştiente ba poate chiar obraznice şi voite a acestui statut, de "deosebiţi". Atributul de ignoranţi, chiar dacă NU acceptat sau/şi recunoscut le este conferit chiar în cadrul cercurilor exclusive din care fac parte şi în care activează de către însuşi confraţii lor prin faptul că chiar de la unii dintre ei vine vorba care spune că pe ce aflăm mai multe de fapt aflăm mereu acelaşi lucru, că avem mai mult de aflat decât am aflat până acuma, adică mai mult NU ştim decât ştim ori neştinţa se mai numeşte şi ignoranţă!?
Nu mai spun nimica despre masa de "savanţi" care mereu, cam de când tagma există, elaborează diverse teorii şi învăţăminte pe care le "vând" ca fiind ceva absolut, ultimativ după care nu mai poate fi descoperit nimica nou uitând cu mare plăcere, intenţionat sau poate doar din cauza aroganţei ignorante ştinţifice ce îi stăpâneşte sau ale cărei victime au devenit, că NU există un adervăr absolut la fel cum nu există limite în cunoştere altele decât cele momentane determinate de o serie de factori obiectivi care permanent au o dinamică proprie. Cu prea mare plăcere se uită/neglijează faptul că raportul a ce ştiu faţă de ce mai am de aflat este aproape ZERO!? (ce ştiu / ce mai am de aflat = 0,0000000001, valoare fictivă nefundamentată apreciată). În sprijinul celor spuse anterior mai pot doar reaminti teorii care, cam toate la vremea lor, se pretindeau a fi culmea ştinţei, a adevărului peste care nu mai poate exista nimica. Sunt teorii ca cea care spunea că Pământul este plat, că Pământul este centrul universului, că atomul este cea mai mică particulă de materie, că "mai greu decât aerul" nu poate zbura. . .
Culmea este că cu toate acestea foarte mulţi dintre ei, chiar unii care au făcut această greşeală au adus totuşi o importantă contribuţie la dezvoltarea ştiinţei şi a omenirii.
Nimeni nu este perfect!